Invitat în cadrul emsiunii “Punctul de întâlnire” de la Antena 3, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a transmis un mesaj pentru tinerii care vor să se înscrie într-un stagiu militar voluntar, în care 4 luni vor sta în unitate.
Cei care vor să se înscrie la stagiul militar voluntar trebuie să aibă între 18 și 35 de ani.
“Am început două tipuri de proiecte. Este clar că după 1 ianuarie 2007 nu s-au mai făcut încadrări în Armată, rezerva a început să îmbătrânească, astăzi media rezerviştilor noştri este undeva la 50 de ani, pentru că a trecut mult timp şi nu am mai împrospătat această rezervă. Astăzi sunt două proiecte. Unul de rezervişti voluntari în care anul acesta suntem în perioada de încorporare pentru asta.
Avem o adresabilitate destul de bună. Anul acesta am scos peste 800 de locuri, avem deja înscrişi peste 1.200. Se vor mai înscrie probabil între timp, dar am găsit şi o altă formulă: aceea de stagiu militar voluntar, pentru că şi în urma acestui război, am văzut prin reacţiile pe social media, pe TikTok, unde suntem foarte activi. Avem tineri în sistemul nostru de relaţii publice şi comunicare şi comunică destul de bine şi în aceste reţele de socializare ale tinerilor, exisă o dorinţă a oamenilor de a face totuşi o pregătire militară minimă.  Cred că în această toamnă o să reuşim în Parlament să trecem un proiect de lege pentru stagiul militar voluntar. Patru luni ar fi maximum pentru pregătire militară, sigur, în funcţie şi de specialitate. Patru luni stai în unitate, în care ai echipament gratuit, primeşti şi o soldă. Încă nu am stabilit încă exact care vor fi sumele. Ar putea să primească în jur de 1.500-2.000 de lei pe lună. Evident că la terminarea stagiului militar există şi posibilitatea a primi trei salarii medii, ca un fel de primă pentru înscriere”, a anunţat Dîncu.