Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, având la bord o grupă de scafandri deminori (EOD – Explosive Ordnance Disposal), execută astăzi, 28 martie, o misiune de cercetare și intervenție într-un raion maritim situat la o distanță de aproximativ 39 mile marine (70-72 km), în largul Mării Negre, travers de Capu Midia, unde a fost semnalată o mină marină în derivă.
Mina a fost observată, luni dimineață, de pescadorul românesc „Olimpus 1”, al cărei comandant a informat autoritățile române, pe canalele oficiale, în jurul orei 08.10.
După primirea sesizării, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat executarea unei misiuni de cercetare și intervenție în raionul maritim în care a fost sesizată mina.
Nava militară a ieșit, la ora 08.20, din portul militar Constanța pentru acționa pentru neutralizarea acesteia. După ce nava a ajuns la o distanță de siguranță față de mină, echipa de scafandri deminori (EOD) de la bordul navei s-a deplasat cu o ambarcațiune rapidă în apropierea acesteia, a identificat tipul de mină și a stabilit procedura de distrugere. Conform procedurii operaționale pentru astfel de situații, scafandrii EOD au montat pe mină o încărcătură explozivă, pe care au detonat-o de la distanță.
Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” își continuă misiunea de cercetare-supraveghere în zona de responsabilitate maritimă.