Militari şi tehnică aparţinând Ministerului Apărării Naţionale participă anul acesta la festivalul UNTOLD care se desfăşoară, în perioada 9 – 12 septembrie, în Parcul Central din Cluj-Napoca, transmite MApN.
Standul MApN va fi reprezentat de militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina”, operatori din Forţele pentru Operaţii Speciale, specialişti din structurile specializate în neutralizarea dispozitivelor explozive (EOD), militari din Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, elevi şi studenţi din instituţiile militare de învăţământ.
În cadrul expoziţiei statice, vizitatorilor le vor fi prezentate vehiculul multirol de mare mobilitate (HMMWV) din dotarea Forţelor pentru Operaţii Speciale (FOS), autospeciala de intervenţie şi robotul EOD (Explosive Ordnance Disposal), din dotarea echipelor EOD.
Militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” vor prezenta exerciţii de drill team pe tot parcursul evenimentului, iar cei ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa” au pregătit un traseu militar-aplicativ pentru cei ce doresc să parcurgă un traseu cu obstacole.
De asemenea, reprezentanţi ai Centrului Militar Zonal Cluj vor oferi detalii celor interesaţi de cariera militară.