Primul pacient dintre cei cinci răniți în tragicul accident din Bulgaria a ajuns în țară la spitalul Floreasca. Urmează ca și restul pacienților să fie transportați cu elicopterele SMURD în cursul acestei seri.
Mobilizarea autoritătilor române în gestionarea acestui cumplit eveniment a fost una eficientă și profesionistă.
Din păcate, în urma acestui tragic accident din Bulgaria în care a fost implicat un autocar cu cetățeni români, s-au pierdut vieți. Transmit sincere condoleanțe și putere să treacă peste această cumplită încercare familiilor și prietenilor compatrioților noștri care au pierdut pe cineva drag și apropiat.
Le doresc răniților însănătoșire grabnică! Multumesc echipelor medicale și celorlalte autorități din România și din Bulgaria care s-au mobilizat urgent și au găsit soluții pentru a-i ajuta pe toți cei care aveau nevoie. În astfel de momente conteaza enorm solidaritatea și un sistem de urgență funcțional. Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile din statul vecin.

Sursa: MAI