Activităţile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române au fost suspendate, începând de vineri, prin ordin al şefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu.
Masura a fost luată în scopul îmbunătăţirii siguranţei aeronautice, având în vedere incidenţa considerabilă a evenimentelor şi accidentelor de aviaţie înregistrate pe timpul exploatării aeronavelor MiG-21 LanceR, soldate cu mai multe victime şi aeronave avariate sau distruse, potrivit unui comunicat al MApN.
În perioada suspendării activităţilor de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR, Forţele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de luptă Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare, sprijinite de aeronavele aliate dislocate în România, în cadrul misiunii de Poliţie Aeriană Întărită (Enhanced Air Policing) sub comandă NATO.
De asemenea, sistemele de apărare cu baza la sol din dotare vor executa misiunile de Poliţie Aeriană sub comandă naţională, precum şi în cadrul Sistemului NATO Integrat de Apărare Aeriană şi Împotriva Rachetelor (NATO Integrated Air and Missile Defence System), se subliniaza in comunicat.
Totodata, fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziţionării celor 32 de aeronave F-16 din Norvegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile. Proiectul legii de aprobare a acestei achiziţii a parcurs etapa de transparenţă legislativă şi se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului în cel mai scurt timp, se menţionează în comunicat.
Resursa disponibilă a aeronavelor din cadrul celor trei escadrile de avioane multirol F-16, care vor fi operate de Forţele Aeriene, asigură operarea lor pentru o perioadă de minim 10 ani şi vor constitui o capabilitate operaţională aeriană de tranziţie către aeronavele F-35, de generaţia a V-a, subliniaza Ministerul Apararii.