Conducerea Ministerului Afacerilor Interne și întreg personalul MAI transmit sincere condoleanțe familiilor victimelor incendiului care a avut loc în această dimineață la Institutul ”Matei Balș” din București.
Angajați de la mai multe structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au acționat cu promptitudine pentru salvarea persoanelor afectate de incendiu.
Pentru intervenție s-a acționat cu 24 de mașini de stingere, 38 de autospeciale SMURD, 6 Unități de Terapie Intensivă Mobilă, 5 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, 4 mașini de descarcerare, 4 autoscări, 10 microbuze, un punct comandă mobil. De asemenea, au fost prezente și echipaje de poliție rutieră și de jandarmi pentru securizarea zonei, dar și echipe de polițiști pentru efectuarea cercetării la fața locului.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne implicaţi în operaţiunile desfăşurate la locul incendiului și-au îndeplinit cu maximă responsabilitate şi profesionalism atribuţiile ce le revin într-o astfel de situaţie tragică.
În continuare, structurile MAI vor acorda tot sprijinul necesar în elucidarea circumstanțelor producerii incendiului.
Sursa: MAI