Aflat în vizită în Spania, ministrul de interne, Lucian Bode, s-a întâlnit cu omologul spaniol, Fernando Grande-Marlaska Gomez. În cadrul înlâlnirii, au fost abordate numeroase subiecte de interes comun.
“Avem datoria să facem tot posibilul pentru a avea societăţi sigure şi pentru a creşte încrederea cetăţenilor în instituţiile noastre”, a transmis ministrul pe Facebook.
“Spania este un partener strategic şi un prieten apropiat al României. În contextul vizitei pe care o întreprind în Spania în aceste zile, am avut astăzi o întrevedere cu domnul Fernando Grande-Marlaska Gomez, omologul meu spaniol. Prezenţa mea în Spania este legată de atenţia şi importanţa pe care le acord discuţiilor la cel mai înalt nivel cu partea spaniolă pe marginea subiectelor de interes comun din domeniul afacerilor interne. Avem datoria să facem tot posibilul pentru a avea societăţi sigure şi pentru a creşte încrederea cetăţenilor în instituţiile noastre”, a scris Bode.
Ministrul apreciază că România şi Spania au obiective politice convergente, atât în plan bilateral, cât şi la nivel european, iar contextul actual este favorabil dezvoltării acestora.
“Întrevederea noastră, cât şi vizitele pe care le-am efectuat astăzi la sediul Direcţiei Generale a Gărzii Civile şi Direcţiei Generale de Poliţie Naţională au fost un prilej foarte bun pentru a consolida încrederea reciprocă şi pentru a identifica soluţii la provocările comune cu care ne confruntăm, precum criminalitatea organizată, traficul de persoane, ameninţările hibride, criminalitatea informatică sau efectele generate de agresiunea militară asupra Ucrainei. În cadrul discuţiilor m-am bucurat să primesc aprecierile părţii spaniole pentru activitatea structurilor noastre şi am evidenţiat cooperarea deosebită pe care o avem pentru combaterea criminalităţii sub toate formele ei şi pentru asigurarea securităţii europene”, a transmis ministrul.
“Nu în ultimul rând, prin această vizită doresc să transmit toată aprecierea mea faţă de comunitatea de români din Spania care este foarte bine integrată şi care are o contribuţie deosebită la relaţia noastră de parteneriat strategic. Românii din Spania sunt o comunitate puternică, fiind un etalon pentru imaginea României în lume”, a mai spus ministrul de interne.
Foto: Lucian Bode/Facebook