Ioan Talpeş s-a născut în 24 august 1944 în comuna Topleţ, din Caraş Severin. De mic, a avut aptitudini deosebite: după absolvirea a patru clase în localitatea natală, a fost înscris la o şcoală specială de balet. Balerin n-a devenit, decît într-un sens figurat: s-a învîrtit fără niciun talent prin lumea spionilor, nereuşind alte performanţe decît să se chivernisească şi să lase în urmă o ruină.
De la adolescentul rebel, la consilierul prezidenţial
După ce adolescentul Talpeş Ioan a terminat liceul la Orşova, a fost admis la Institutul de Marină, pe care, neplăcîndu-i disciplina cazonă de acolo, l-a abandonat ulterior. A fost încorporat în armată, la un batalion disciplinar din Zalău, din motive pe care doar el le cunoaşte şi după satisfacerea stagiului militar a fost admis la Facultatea de Istorie din Cluj. Iarăşi din motive necunoscute, s-a transferat la Bucureşti. A absolvit studiile în 1970, fiind încadrat la Centrul de Studii de Istorie şi Teorie Militară; în paralel, face la ”fără frecvenţă” Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu (terminată în 1980) şi devine colaborator apropiat al lui Ilie Ceauşescu la Institutul de Studii Militare.
În această calitate, a publicat în cotidianul P.C.R. ”Scînteia” nesfîrşite elogii la adresa lui Nicolae Ceauşescu. De exemplu: „Ca întotdeauna în momentele de răscruce ale istoriei moderne a neamului românesc, evenimentele ce s‑au desfăşurat sub semnul zilei de 1 Mai 1939 au purtat amprenta unei personalităţi de excepţie, care şi‑a împletit destinul cu al poporului din care făcea parte, dedicîndu‑şi întreaga viaţă slujirii şi propăşirii intereselor majore ale patriei sale – tovarăşul Nicolae Ceauşescu”.
Specialistul în ”ode” a fost numit din 1988, graţie înaltei sale protecţii, redactor‑şef la Editura Militară (avea gradul de locotenent-colonel). În toţi aceşti ani ai ”ceauşismului” tîrziu, a fost şi un colaborator apropiat al Direcţiei a IV-a de Contrainformaţii Militare, mai întîi în legătura colonelului Mihai Modoianu (căruia i-a publicat şi nişte cărţi de ”specialitate” la editură), apoi în cea a lui Gheorghe (Gigi) Grădinaru, fiul fostului şef al Miliţiei Circulaţie. Pe acesta din urmă l-a şi ”preluat” Ioan Talpeş după decembrie 1989, cînd la 1 iulie 1990 a ajuns consilier prezidenţial pe probleme militare şi de ordine publică, cu rang de prim-adjunct al Ministrului Apărării: Grădinaru a fost trecut pe lista unor delegaţii externe, pentru a vedea cine şi ce face pe acolo, dintre aceşti delegaţi. Iar apoi l-a luat cu sine şi în Serviciul de Informaţii Externe, la comanda căruia Talpeş a fost numit în 9 aprilie 1992.
Talpeş nu a spus niciodată de unde şi pînă unde Revoluţia l-a ridicat din ”rangul” de purtător de geantă al lui Ilie Ceauşescu şi cîntător de ode fratelui Nicolae tocmai între apropiaţii ”emanatului” Iliescu. Cînd cîte cineva a insistat, a spus că a fost prezentat acestuia de Victor Atanasie Stănculescu, pentru că pe mort nu-l mai poate întreba nimeni. De fapt, cercurile de apropiaţi ”militari” ai lui Ion Iliescu erau controlate îndeaproape de doi generali din umbră, care au rămas discreţi datorită colaborării lor la fel de discrete cu GRU, informaţiile militare sovietice şi apoi ruse: Vasile Ionel şi Marin Pancea, care aveau nevoie în aparatul de la Cotroceni de o ”interfaţă” publică civilă – şi ei l-au preluat pe această funcţie pe Talpeş, drept cel mai potrivit pentru ea. În ce măsură a ajuns lîngă Ion Iliescu tot pe acest traseu întortocheat, ”via Moscova”, numai el ştie, dar nu va spune vreodată.
Politică şi spionaj. Spionaj şi afaceri.
În 9 aprilie 1992 Ioan Talpeş a fost numit prin decret prezidenţial şeful Serviciului de Informaţii Externe (fostul DIE), funcţie pe care a deţinut-o pînă în 1997, cînd a fost trimis ambasador la Sofia. După 2000, Ion Iliescu l-a readus din nou lîngă el, drept consilier prezidenţial pe probleme de Securitate naţinală. Între 2001 şi 2004, Ioan Talpeş a fost promovat şef al administraţiei prezidenţiale. Din martie 2004 pînă în octombrie 2004, a fost ministru de stat pentru coordonarea activităţilor din domeniile apărării naţionale, integrării europene şi justiţiei. Cu obişnuit-i aplomb, Talpeş spune că el ar fi autorul real al integrării noastre în NATO şi UE, că el a fost cel care a realizat ”împăcarea” istorică a lui Ion Iliescu cu Regele Mihai şi se prezintă drep un fost prieten apropiat al lui Corneliu Coposu. Acum toate acestea dau bine.
Dar să ne întoarcem în timp. După alegerile din 2004, Ioan Talpeş a fost senator independent de Caraş‑Severin: în 2005, după Congresul PSD la care Mircea Geoană a devenit preşedintele social-democraţilor, Ioan Talpeş a părăsit partidul pe listele căruia fusese ales senator încă din 2000 şi şi‑a oferit serviciile lui Traian Băsescu. Se spune că s-a dus la acesta cu o geantă burduşită cu documente ”interesante”, cu care i-a cîştigat bunăvoinţa.
În iulie 2006, Ioan Talpeş a luat politica în ”regie proprie”, anunţînd constituirea grupului de iniţiativă pentru lansarea Uniunii Populare Social‑Creştine (UPSC), partid de orientare creştin‑democrată. Primul congres al partidului înfiinţat de Talpeş a avut loc în septembrie 2006. Dar n-a avut niciun succes cu formaţiunea sa, decît parţial în judeţul natal. Am fost martor, fără să vreau, la o întîlnire a conducerii partidului, la un hotel al Hidroelectrica din Băile Herculane. Erau o mînă de oameni, care dădeau mai degrabă impresia unui cenaclu, decît a unui partid.
Detalii AICI
Foto: SRI