A trăit odată un rege care era foarte mândru de strămoşii săi şi care era cunoscut pentru cruzimea sa faţă de cei mai slabi decât el. Într-o zi călătorea, însoțit de un alai numeros de nobili, pe o câmpie pe care, cu ani în urmă, pierise tatăl său în luptă. Pe acele locuri întâlni un om care scotocea într-o grămadă de oseminte.
– Ce faci aici? întrebă regele.
– Măria ta, când am aflat că vă indreptați cu alaiul încoace, am hotărât să adun oasele răposatului vostru tată şi să vi le dau. Dar, oricât aş căuta, nu le pot găsi, căci sunt exact la fel cu ale ţăranilor, ale oamenilor săraci, ale cerşetorilor şi ale robilor care au murit împreună cu el în luptă. Nu este nici o deosebire.
Auzind acestea, regele a rămas pe gânduri, luptat fiind de conştiinţă, care a început să lucreze ca un vierme neadormit.
Să medităm şi noi mai mult la tot ce am făcut în viaţă, la atitudinea şi purtarea noastră faţă de semeni, faţă de Dumnezeu şi faţă de noi înşine. Iar dacă ne mustră conştiinţa pentru ceva, să ne schimbăm viaţa (în bine), să spălăm trecutul cu lacrimile pocăinţei şi să nu uităm de mila lui Dumnezeu care ne oferă, pentru curăţire, şi al doilea botez, adică Sfânta Spovedanie, până nu va scotoci cineva în vreo grămadă de oseminte şi cu durere să zică: “Adusu-mi-am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ şi cenuşă; şi iarăşi m-am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: oare, cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul?” … (sf. Ioan Damaschinul – stihiră la slujba înmormântării)
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
