Şi cea mai mare necurăţie a trupului este o nimica toată faţă de necurăţia sufletului pângărit. Puţină apă şi săpun, şi toată murdăria trupului se spală: şi noroiul, şi duhoarea, şi păduchii, şi urâciunea. Dar murdăria sufletului nu se poate spăla în nici un chip, până ce sufletul nu se înnoieşte. Pardoseala murdară se spală, fără a fi nevoie să o înlocuieşti cu alta nouă ca să fie curată. Dar aerul necurat din cameră de nimic nu poate fi spălat, de nimic nu poate fi curăţit; trebuie scos din cameră şi înlocuit cu aer proaspăt. Tot aşa este şi cu sufletul. Sufletul întinat trebuie să se înnoiască, să renască, ca să ajungă curat. Când camera are fereastră, este uşor să dai aerul necurat afară şi să aduci în loc aer proaspăt. Însă cum se va împrospăta aerul în camerele lipsite de ferestre şi de uşi? Sufletul care are fereastra îndreptată spre Dumnezeu, uşor se va împrospăta, curăţi, înnoi, renaşte. Însă cum se va curăţi sufletul întinat al celui ce nu are nici o deschizătură îndreptată spre Dumnezeu, izvorul împrospătării şi al tinereții veșnice a sufletului?
Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie