“Aşteptaţi aici, vă rog!”, i-am spus orbului, lăsându-l singur într-un colţ al gării, ferit de circulaţie. Voiam să-l scutesc de a merge la ghişeul de bilete sau de informaţii, ori la panoul cu mersul trenurilor. Întorcându-mă, l-am văzut de departe stând în picioare. În timp ce unii îl întărâtau, un copil se uita uimit la el, un cărucior de bagaje trecea pe lângă el, făcând o curbă periculoasă, şi un vânzător de ziare, după ce îi prezentase oferta, pleca ruşinat. Orbul stătea nespus de liniştit. A trebuit să rămân şi eu câteva clipe pe loc. A trebuit să-I privesc faţa. Mi se părea că paşii din jurul său, vocile necunoscute şi gălăgia forfotei din gară nu aveau pentru el nici o însemnătate. El aştepta, era o aşteptare răbdătoare, încrezătoare şi reculeasă. Pe faţa lui nu se putea citi nici cea mai mică îndoială că eu nu aş mai reveni. Se putea citi pe chipul său o rază de bucurie anticipată. Nu se îndoia nicicum că va fi luat din nou de mână. Cu greu am scăpat de imaginea impresionantă a acestui chip în aşteptare, cu ochii acoperiţi de pleoape. În acel moment am descoperit că aşa trebuie să arate chipul creştinului cu adevărat credincios.
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
