Când ne gândim la cunoscuții noştri morţi, mari ori mici, ne mândrim într-ascuns – ca şi cum noi, prin puterea şi însuşirile noastre, am rămas în viaţă; ca şi cum aceia au căzut şi s-au surpat fiind mai slabi şi mai răi decât noi. O astfel de părere este foarte păgubitoare pentru buna-sporire a sufletului nostru. Mult mai bine este să gândim că aceia, ca nişte elevi buni, au sfârşit mai devreme această şcoală a vieţii, iar noi, ca nişte elevi slabi, am fost lăsaţi să mai învăţăm, până ce vom cunoaște bine lecţia.

Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!

p. Ignatie