În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.000 de solicitări ale cetățenilor, au fost semnalate aproape 1.000 de posibile infracțiuni și au fost aplicate sancțiuni contravenționale de peste 3.000.000 de lei.

Peste 10.000 de polițiști au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale. Astfel, au fost organizate 435 de acțiuni și s-a intervenit la 3.009 evenimente, dintre care 2.529 au fost sesizate de către cetățeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 15 persoane urmărite național și 3 persoane urmărite internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În urma activităților, au fost sesizate 939 de posibile infracțiuni, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 51 de măsuri preventive.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.394 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.154.831 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 138 de  infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Sursa: IGPR