Intr-o interventie telefonica la Realitatea Plus, presedintele Uniunii Militarilor si Politistilor “Mihai Viteazul”, Gabriel Oprea, a vorbit despre necesitatea revenirii la prevederilor Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat.
“Noi dorim revenirea la prevederile Legii 223/2015 privind pensiile militare, o lege foarte buna, care si-a produs efectele pana in 15 septembrie 2017, pe care am initiat-o in mandatul de ministru de interne si de vicepremier pentru securitate nationala si pe care, apoi, am sustinut-o in Plenul Parlamentului din postura de premier interimar. O lege care, atentie, a trecut fara niciun vot impotriva si a fost ulterior promulgata de presedintele Iohannis”, a spus Oprea.
“Nu suntem de acord cu unele amendamente prin care se doreste sa se modifice aceasta lege, pentru ca nu ar fi in beneficiul pensionarilor militari.
Militarii din MApN, din MAI, din SRI, SIE, STS si politistii merita aprecierea si respectul statului roman pentru profesia lor si o viata de privatiuni. Ei jura sa-si apere tara chiar cu pretul vietii si sunt adevarati ambasadori ai imaginii Romaniei in lume. Si chiar o fac!
Uniunea Militarilor si Politistilor “Mihai Viteazul” sprijina ministerul Apararii Nationale, sprijina institutiile in domeniul securitatii nationale si credem ca trebuie sa facem ce este mai bine pentru militari. De aceea, atragem atentia asupra unor aspecte care i-ar putea afecta pe pensionarii militari. Il cunosc pe domnul Dincu, am fost colegi in guvernul Adrian Nastase, considerat cel mai bun guvern al Romaniei, care a dus tara in NATO si a incheiat, prin academicianul Vasile Poscas, toate capitolele de aderare la UE”, a precizat fostul ministru al apararii.
“Pensiile militare nu sunt pensii speciale, sunt pensii ocupationale, de la Cuza incoace. Iar acesti oameni, respectati si apreciati de romani, asa cum o arata toate sondajele, trebuie sa-si primeasca drepturile reale”, a mai spus fostul vicepremier Gabriel Oprea, la Realitatea Plus.