Gabriel Oprea, fost vicepremier și preşedintele Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul”, considera că, dacă Nicolae Ciucă va fi desemnat prim-ministru și va fi susținut de cele trei partide, are puterea, determinarea și cunoștințele ca să scoată România din această situație, din această criză excepționala.

“Generalul Ciucă în funcția de premier din partea PNL este o variantă care ar avea șanse de reușită, în contextul în care negocierile pentru funcția de prim-ministru dintre PNL, PSD și UDMR continuă și astăzi”, a declarat Gabriel Oprea la Realitatea PLUS.

El a mai spus că un militar ca Nicolae Ciucă, poate obține consensul forțelor politice în actuala situație de criză în care se află România, ceea ce ar permite o guvernare stabilă în aceste momente: “Sunt si om politic, presedintele UNPR și cred că în momentul în care vor sta la masă, un partid de talia PSD, PNL, UDMR se va obține un consens politic pentru premierul negociat. In consecință, Klaus Iohannis va numi un premier care are forta si votul acestor partide ce au majoritatea in acest moment în Parlamentul României”.
Gabriel Oprea a mai declarat că „românii au încredere în Armată și Biserică. Cred că astăzi, în situația în care este România, un militar poate crea acea coeziune ca România să iasă din această situație excepțională și cred că cele trei partide – PSD, PNL, UDMR – pot avea consens politic.