După două zile de expunere implacabilă a faptelor, presărată cu imagini şocante, procurorii democraţi i-au îndemnat joi pe senatori să-l condamne pe Donald Trump pentru “incitare la insurecţie” în cursul asaltului asupra Capitoliului american, afirmând că sunt convinşi că va recidiva dacă revine la Casa Albă, comentează AFP, preluată de Agerpres.

Al 45-lea preşedinte al Statelor Unite “ştia cât de explozivă era situaţia”, a afirmat unul dintre procurorii democraţi, Joe Neguse.

“El a aprins fitilul şi l-a aruncat direct către această cameră, spre noi”, a continuat el în direcţia celor 100 de senatori, judecători, juraţi şi martori ai acestui proces istoric.

“Vă cerem cu umilinţă să-l condamnaţi pe preşedintele Trump pentru infracţiunea de care este fără îndoială vinovat. Pentru că, dacă nu faceţi asta, dacă ne prefacem că nu s-a întâmplat sau, mai rău, dacă lăsăm să rămână fără răspuns, cine poate spune că nu se va întâmpla din nou?”, a subliniat el.

Trump i-a îndemnat, pe 6 februarie, pe partizanii săi să  manifesteze la Washington în momentul în care Congresul certifica victoria adversarului său, Joe Biden. “Luptaţi-vă ca diavolii”, le-a spus Trump.

Când au lansat asaltul asupra Capitolului, “credeau că respectă ordinele comandantului-şef”, subliniat procurorul Diana DeGette, membră a Camerei Reprezentanţilor, citând comentariile făcute în instanţă de zeci de persoane puse sub acuzare.