Viceamiralul în retragere Mircea Caragea a ajuns la venerabila vârstă de 102 ani și este singurul veteran de război în viață al Forțelor Navale Române care a slujit țara, cu onoare și cu cinste, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la bordul navelor militare.
Născut la data de 18 ianuarie 1919, în comuna Șelari, județul Dâmbovița, Mircea Caragea a urmat cursurile Liceului Militar „Dimitrie Sturza” din Craiova (1930-1938), iar pentru că iubea marea, în anul 1938, s-a hotărât să urmeze cursurile Școlii Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
Pentru marinarul veteran Mircea Caragea, cea mai frumoasă amintire este faptul că a participat la primul marș de instrucție al navei-școală „Mircea”, desfășurat în anul 1939, navă despre care îi place să spună că „este cu doar 20 de ani mai bătrân decât velierul” și că „dragostea pentru nava-școală „Mircea” este perenă și necondiționată la orice vârstă, pentru oricine a avut privilegiul să se afle la bordul său”.
După absolvirea școlii navale, în anul 1940, prima funcție pe care a îndeplinit-o tânărul ofițer Caragea a fost la bordul canonierei „Eugen Stihi”, apoi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a participat la numeroase acțiuni de luptă, fiind ambarcat, succesiv, la bateria de coastă „Vulturul” și la bordul distrugătoarelor „Mărăști” și „Regina Maria”.
Î
n perioada 1941-1944, actualul decan de vârstă al amiralilor României a participat la numeroase misiuni de respingere a atacurilor aeriene inamice, în zona Constanței, la misiuni de aprovizionare cu munitie, echipament și alimente a trupelor române care luptau împotriva sovieticilor pe frontul de est, precum și la Operațiunea 60.000, cea mai mare acțiune militară maritimă executată de Marina Militară Română pentru evacuarea trupelor combatante și a civililor români din Peninsula Crimeea (aprilie – mai 1944).
Pentru faptele sale deosebite de vitejie din timpul participării la misiunile din cel de-Al Doilea Război Mondial, Mircea Caragea a fost decorat în anul 1944, cu „Steaua României” și cu Ordinul „Coroana României”.
La numai 25 de ani, locotenentul Mircea Caragea a fost numit comandant militar al Portului Hârșova (1944-1945). Ulterior, a lucrat în Sectorul Fluvial Giurgiu (1945), a îndeplinit funcția de comandant de escadrilă la vedetele fluviale din Galați (1945-1947), după care a fost profesor de Artilerie la Școala Navală din Turnu Măgurele (1947).
Sursa: MApN