Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociația Română a Băncilor (ARB) și Microsoft, alături de Ambasada Elveţiei în România și Swiss WebAcademy, parteneri în campania #SigurantaOnline, au organizat marți, 20 decembrie, în cadrul evenimentului „Ziua lui Moș Crăciun la Senat”, seminare de educație digitală, la care copiii și tinerii au putut învăța cum să se protejeze de principalele amenințări din mediul online.

Aproximativ 250 de copii și tineri, cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani, au participat la patru sesiuni instructive pe tematici specifice, susținute de reprezentanți ai Poliției, DNSC, ARB, Microsoft și Swiss WebAcademy, la care au pus întrebări și au primit răspunsuri care îi vor ajuta să se ferească de fraude în general și să navigheze în siguranță în mediul online.

Pe parcursul întregului eveniment de la Senat, echipa Siguranța Online a primit vizita a aproximativ 1.000 de copii dornici să se testeze cu ajutorul quiz-ului, la standul organizat de Ambasada Elveției.

Toți copiii au primit diplome de participare la cursul de siguranță online și premii  din partea Ambasadei Elveţiei în România.

Campania de educație digitală a copiilor și tinerilor este menită să ofere cele mai bune practici de securitate cibernetică, prin accesarea platformei sigurantaonline.ro, pentru a evita ca aceștia să devină victime ale fraudelor informatice, ale pornografiei infantile sau ale atacurilor de tip malware.

România se clasează în topul țărilor europene cu cele mai bune și rapide conexiuni de internet, potrivit rapoartelor privind Indicele Economiei și Societății Digitale (DESI), dar cu un nivel scăzut al educației digitale.

Sursa: IGPR