Peste 1.000 de conducători de biciclete și trotinete electrice au fost sancționați de polițiști, în urma unei acțiuni derulate pe parcursul a 2 zile, în 18 județe și în Capitală.
În perioada 30 iunie – 1 iulie a.c., polițiști de rutieră și ordine publică din Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mehedinți, Buzău, Dolj, Maramureș, Mureș, Neamț, Timiș, Brăila, Prahova, Sibiu, Suceava, Vrancea și București au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere grave în care sunt implicați conducătorii de biciclete și trotinete electrice, aplicând 4.002 sancțiuni contravenționale.
3.826  de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dintre care 696 au fost pentru abaterile săvârșite de conducătorii de biciclete, 408 pentru abaterile săvârșite de conducătorii de trotinete și 2.722 pentru alte abateri.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare.
 
Sursa: IGPR