Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, în şedinţa de guvern, că până săptămâna viitoare urmează să fie luate măsurile pentru îndeplinirea tuturor jaloanelor asumate în vederea aprobării cererii de plată numărul 2 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). El a mai spus că deja prin PNRR sunt semnate 8.500 de contracte, în valoare de aproximativ 11 miliarde de euro.
Ciucă a subliniat că este foarte importantă asigurarea absorbţiei fondurilor europene, având în vedere avantajele oferite de această finanţare.
„În analiza din această dimineaţă am putut să desprindem care sunt avantajele şi tot ce a însemnat absorbţia de fonduri europene. Aici mă refer, desigur, la PNRR. Cel puţin până în acest moment, sunt aproximativ 8.500 de contracte semnate, în valoare de aproximativ 11 miliarde de euro. Trebuie să asigurăm întreg procesul ca acestea să fie puse în practică şi să devină realitate”, a declarat premierul.
El a adăugat că a fost luat în discuție nivelul de absorbţie din cadrul financiar 2014-2020.
„Suntem în cel de al treilea an de complementaritate a cadrului financiar. Până în acest moment, putem spune că ne apropiem de 80% absorbţie. Şi, dacă va fi nevoie, până la finele săptămânii vom mai avea o şedinţă de guvern, astfel încât să asigurăm cadrul legal necesar pentru ca absorbţia să tindă către maxim. Cel puţin aşa cum am analizat în această dimineaţă, rezultă foarte clar că până la finele anului ne atingem obiectivul asumat de absorbţie de minim 90% din cadrul 2014-2020 şi pregătim foarte serios absorbţia pentru fondurile din cadrul multianual 2021-2027. Discutăm de 46 de miliarde de euro, bani care, odată ce reuşim să îi atragem şi să-i cheltuim în conformitate cu obiectivele asumate, vor aduce schimbări fundamentale în România”, a mai spus Nicolae Ciucă.