Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat cercetări în cadrul unui dosar penal cu privire la o persoană bănuită de trafic de droguri de mare risc și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 26 august a.c., în jurul orei 21.45, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe strada Luna din localitatea Negrești-Oaș, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat semnale de oprire unui bărbat, de 34 de ani, care se afla la volanul unui autoturism.

Polițiștii au testat conducătorul auto cu un dispozitiv pentru depistarea substanțelor psihoactive în organism, care a indicat o valoarea pozitivă pentru cocaină.

Totodată, în urma efectuării unei verificări asupra autoturismului, polițiștii au descoperit 30 de grame de substanță albă, cu miros înțepător, un cântar de mare precizie, o bancnotă rulată și un card. 

Polițiștii au sesizat, de îndată, specialiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, care au efectuat cercetarea la fața locului și au anunțat procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare.

Conducătorul auto a fost însoțit la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației de substanțe psihoactive din organism.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, iar, în cursul zilei de 27 august a.c., a fost dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, de către judecătorul din cadrul Tribunalului Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: IGPR