Statele Unite au transmis un “mesaj fără ambiguităţi” efectuând raiduri aeriene împotriva unor miliţii pro-iraniene în Siria, a afirmat vineri Casa Albă, notează AFP, preluată de Agerpres.

Preşedintele Joe Biden “transmite un mesaj fără ambiguităţi potrivit căruia va acţiona pentru a-i proteja pe americani şi, atunci când există ameninţări, are dreptul să acţioneze când şi cum doreşte”, a spus purtătoarea de cuvânt a executivului american, Jen Psaki.

Armata americană a bombardat vineri în zori un complex de clădiri folosite de miliţii pro-iraniene în Siria, lângă frontiera irakiană, ca răspuns la o recentă serie de atacuri antiamericane în Irak.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat vineri că două bombardiere F15 au lansat şapte bombe cu ghidaj de precizie, distrugând complet nouă clădiri şi parţial alte două.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului american al Apărării, acest complex este “cunoscut” ca facilitând operaţiunile facţiunilor irakiene Kataeb Hezbollah şi Kataeb Sayyid al-Shuhada, membre ale puternicei coaliţii de paramilitari din Hashd al-Shabi, integrată de câteva luni în statul irakian.

Foto: US Navy