Un bărbat în vârstă de 38 de ani din Brăila, dat în urmărire internaţională de autorităţile austriece pentru furtul unui autoturism, a fost arestat de poliţiştii buzoieni, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, acesta a fost depistat marţi, 14 septembrie, în localitatea Ghergheasa, de către poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Ziduri.
“Pe numele său, autorităţile judiciare din Austria au emis un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt de autoturism, faptă comisă pe teritoriul acestui stat.
Brăileanul a fost preluat de către poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău pentru a-l prezenta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, fiind reţinut pentru 24 de ore.
Ulterior, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au emis pe numele său mandat de arestare provizorie pentru 15 zile”, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău şi urmează să fie demarate procedurile de predare către autorităţile din Austria.
Sursa: Știri pe surse