Ministerul Apărării Naţionale organizează, în parteneriat cu Asociația „Alături de eroi”, împreună cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile, o serie de manifestări dedicate „Zilei Veteranilor de Război” – 29 aprilie, în București și în toate marile garnizoane din ţară.
Vineri, 23 aprilie a fost demarată campania „Alături de veterani” prin lansarea site-ului https://veteraniiromaniei.mapn.ro, pagină dedicată veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial ce va reuni povești de viață, informații cu privire la evenimentele dedicate acestora, precum și mărturii din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Campania, inițiată împreună cu mediul de afaceri și societatea civilă, se va desfășura pe parcursul mai multor zile și va include o acțiune de distribuire a unor pachete cadou cu ocazia Sărbătorilor de Paști, pentru toți cei 2.610 veterani de război de pe teritoriul României, precum și pentru cei opt din Republica Moldova.
De asemenea, în această perioadă vor fi organizate vizite la veteranii de război, expoziții și mese rotunde dedicate participării Armatei României la cel de-Al Doilea Război Mondial, precum și întâlniri ale conducerii MApN cu veteranii.
Astăzi, 27 aprilie, la Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național, se vor pregăti cadourile pentru veteranii de război din municipiul București, județul Ilfov și din Republica Moldova
În aceeași zi, la sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” din București, vor fi pregătite cadourile pentru veteranii de război din celelalte 25 de județe din zona de sud și est a României.
Distribuirea pachetelor către veteranii de război se va desfășura în perioada 27-30 aprilie.
Joi, 29 aprilie, ministrul apărării naționale și șeful Statului Major al Apărării vor participa la o întâlnire informală cu doi veterani de război, un elev de colegiu militar, un student militar și un militar-veteran al teatrelor de operații.
În aceeași zi, va avea loc ceremonia militară de depunere de coroane, jerbe sau buchete de flori, organizată cu ocazia sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război, începând cu ora 9.30 la Monumentul Eroilor Patriei din București.
Ceremonii similare se vor desfășura, pe parcursul lunii aprilie, în țară și în străinătate, la opere comemorative, cimitire și monumente care omagiază sacrificiul militarilor români căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Totodată, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, cu sprijinul cadrelor militare din județele Alba, Mureș și Vâlcea și al voluntarilor, membri ai asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale de profil, derulează, în lunile aprilie și mai, activități de îngrijire a unor morminte și opere comemorative ale eroilor și veteranilor de război.
În același timp, Ministerul Apărării Naționale derulează campania „Voci de dincolo de Veac”, prin care sunt culese poveștile de viață ale veteranilor de război, proiect care are ca partener media Televiziunea Română, în vederea realizării unor materiale video cu caracter documentar.
Joi, 29 aprilie – transmiterea în direct pe pagina de Facebook a MApN, a Slujbei Deniei celor 12 Evanghelii de la Biserica Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, la finalul căreia preotul militar va transmite un mesaj veteranilor de război.