Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va trimite „în curând” un număr mic de soldaţi americani în Europa de Est, pe fondul tensiunilor cu Moscova din cauza Ucrainei, transmite AFP.

„Voi trimite în curând trupe americane în Europa de Est şi în ţările NATO. Nu foarte mult”, le-a declarat Biden jurnaliştilor la coborârea din avion, după o vizită în statul Pennsylvania (est).

Statele Unite au plasat deja în alertă 8.500 de militari pentru a întări NATO.

Joe Biden a spus, însă, şi a repetat că nu se pune problema trimiterii de trupe americane în Ucraina, care nu este membră a alianţei militare.

Anterior, trei oficiali de la Washington citaţi de CNN au declarat că Statele Unite şi ţări aliate poartă discuţii despre trimiterea a câte 1.000 de militari în România, Bulgaria şi Ungaria.

Trimiterea de trupe în ţări est-europene ar fi un mijloc suplimentar de presiune asupra preşedintelui rus, Vladimir Putin, despre care americanii cred că ar putea ataca Ucraina în cursul lunii februarie.