În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.800 de sesizări venite din partea cetățenilor, iar în urma activităților desfășurate au fost aplicate peste 10.000 de sancțiuni contravenționale.

Peste 11.100 de polițiști au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 354 de acțiuni și s-a intervenit la 2.856 de evenimente, dintre care 2.446 au fost sesizate prin 112.

Totodată, au fost semnalate 862 de posibile infracțiuni și au fost dispuse măsuri preventive în cazul a 63 de persoane.

De asemenea, au fost depistate 23 persoane urmărite național sau internațional.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 10.067 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.406.145 de lei.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 121 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 580 de permise de conducere, dintre care 184 pentru viteză, 75 pentru alcool și 20 pentru droguri, fiind retrase 327 de certificate de înmatriculare.

Sursa: IGPR