Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a participat la evenimentul organizat pentru recepția a 45 de laboratoare mobile de educație rutieră, achiziționate în cadrul proiectului „Educație rutieră – modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”, derulat la nivelul Poliției Române.

„Sunt adeptul prevenției, iar acest proiect are acest obiectiv și are, totodată, un public țintă diversificat. Este vorba despre un proiect adaptabil, cu impact național, care se va plia foarte bine pe nevoile identificate la nivel local în funcție de specificul zonei, de cauzele generatoare ale accidentelor și de profilul victimelor. Un astfel de proiect de anvergură, care vizează dotarea poliției rutiere cu echipamente moderne, care fac procesul de educare atractiv și interactiv, este binevenit și încurajez de fiecare dată astfel de inițiative prin care sunt atrase fonduri europene și care aduc plus valoare în activitatea curentă a structurilor MAI. În privința siguranței rutiere, lucrurile nu se corectează sau ameliorează de la sine și deodată. Obținerea unui comportament preventiv în trafic ține de un efort constant și continuu, iar efectele se vor vedea pe termen mediu și lung.” a menționat ministrul Bode cu această ocazie.

Valoarea celor 45 de laboratoare mobile este de peste 7,4 milioane de lei (TVA inclus). Autospecialele vor avea dotări tehnice și expoziționale menite să susțină activitatea polițiștilor rutieri în campaniile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră prin responsabilizarea cetățenilor, în calitate de participanți la trafic, fie că sunt pietoni sau conducători auto. Laboratoarele mobile au fost distribuite structurilor de poliție rutieră, astfel: 41 pentru serviciile rutiere teritoriale, 3 pentru Brigada Rutieră și unul 1 pentru Direcția  Rutieră.

Sursa: MAI