Ziua Naţională a Ambulanţei din România este sărbătorită în fiecare an pe 28 iulie, aceasta este data la care, în 1906, a apărut prima ”Salvare” din Bucureşti.
La mulți ani!
Proiectul de lege privind instituirea acestei zile, votat de Senat la 18 iunie 2014, a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, la 11 februarie 2015, cu 276 de voturi ”pentru’”, 3 ”împotrivă” şi 4 abţineri, iar la 6 martie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii în privința instituirii acestei zile.
Ziua de 28 iulie este o zi importantă pentru Serviciile de Ambulanta, prima ambulanta aparand in 28 iulie 1906 la initiativa profesorului Nicolae Minovici.
Totodată, Legea nr. 22/2015 privind instituirea zilei de 28 iulie – Ziua Naţională a Ambulanţei din România, publicată în Monitorul Oficial la 10 martie 2015, acordă posibilitatea autorităţilor publice centrale şi locale, ONG-urilor, muzeelor şi reprezentanţelor României în străinătate să organizeze evenimente dedicate rolului şi meritelor serviciului român de ambulanţă în salvarea de vieţi omeneşti, aceste acţiuni urmând a fi coordonate de către Ministerul Sănătăţii.
Foto Facebook