Pentru a porni pe cărarea cea îngustă a vieții duhovnicești, trebuie să renunțăm la multe dintre lucrurile de care am devenit dependenți, considerându-le bune. Altfel vom pierde măreția sufletului, care nu poate ieși în evidență altfel decât dacă se poate împotrivi nenumăratelor ispite ale lumii materiale.
Ceea ce noi considerăm a fi indulgențe inofensive pot deveni cu ușurință dependențe în toată regula. Începem cu cafeaua de dimineață și, destul de curând, nu mai putem începe ziua fără ea. Ne verificăm conturile de pe rețelele de socializare pentru că ne simțim obligați să răspundem imediat și astfel, în curând, ajungem să simțim zumzetul fantomatic al telefonului din buzunar la fiecare câteva secunde. Destul de curând, aceste obiceiuri, inofensive inițial, ajung să ne conducă viața.
Micile constrângeri și impulsuri pe care le avem nu numai că ne îngrădesc libertatea, dar ajung să ne întunece claritatea. Credem că deținem controlul – dar se mai întâmplă asta cu adevărat? După cum a spus un dependent, dependența este atunci când am “pierdut libertatea de a ne abține”.
Haideți să începem să ne recăpătăm această libertate. Ispitele sunt nenumărate și aparent inofensive: cafea, dulciuri, televizor, internet, clevetire, ură, ceartă, ironii, tutun, alcool și tot așa, până ajungem la cele socotite mari dependențe.
Trebuie, deci, să ne exersăm capacitatea de a ne abține, pentru că doar astfel putem ajunge cu adevărat la redobândirea măreției duhovnicești ascunsă în fiecare dintre noi.

Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie