Oamenii nedesăvârşiţi se simt bine în această lume. Cei desăvârşiţi s-au simţit întotdeauna străini şi călători în această lume. Cei nedesăvârşiţi îşi caută obârşia şi o află, zic ei, în supa primordială, alături de parameci; de aceea, cântărind de unde şi ce sunt, se simt mândri de chipul şi asemănarea omenească.
Cei desăvârşiţi îşi caută începutul şi îl află departe, mai presus de flăcările stelelor, în înţelegerea cea necuprinsă şi în sfinţenia cea negrăită – de aceea sunt smeriţi şi trişti – pentru că se văd foarte depărtaţi de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu. Pe cel desăvârşit nu-l chinuie deloc întrebarea: „Cine m-a făcut?” Pentru el nu poate fi decât un singur răspuns: Dumnezeu, fiindcă socoteşte că tot ceea ce-l înconjoară este mai puţin înţelept decât Dumnezeu şi decât el însuşi. El ştie că nu s-a creat singur, și mai știe că nu există nimeni care să se poată numi propriul său creator.
Cei nedesăvârşiţi răsucesc întrebarea pe toate feţele, şi îşi caută obârşia în bălți fetide, numai ca să nu aibă de cine se teme ori de cine să se ruşineze şi, mai ales, ca să aibă cu ce să se laude.
Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie
