Pe malul unui fluviu, trăia cândva un bătrân cu frica Lui Dumnezeu, ce-şi câştiga pâinea trecându-i pe călători, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt. Şi iată că într-o zi, în timp ce îl trecea cu barca pe un tânăr vorbăreţ şi iscoditor, acesta din urmă bagă de seama că moşul avea scris câte ceva pe fiecare vâslă. Se uita atunci mai bine şi, desluşind scrisul, îl întrebă curios pe bătrân:
– De ce ai scris matale pe o vâslă credinţa şi pe cealaltă fapte bune?
Fiindcă acestea două, credinţa şi faptele bune, mă conduc în viaţă de când mă ştiu pe lume – răspunse bătrânul. Tânărul primi răspunsul cu o anume îndoială şi, voind să facă pe deşteptul, spuse cu un aer de mare înţelept:
– Eu unul nu cred că omul are nevoie de amândouă, ci îi este de ajuns şi numai una singură ca să se călăuzească în viaţă, după cum îi este firea: dacă alegi calea faptelor bune, atunci eşti de folos mai degrabă celorlalţi, şi mulţumirea de sine îţi vine din afară; iar dacă alegi calea credinţei, atunci îţi eşti de folos mai degrabă ţie însuţi, şi mulţumirea de sine îţi vine dinăuntru.
Bătrânul ridică din sprâncene, nu spuse nimic, părând copleşit de deşteptăciunea sfătoasă a tânărului, dar începu, după o vreme, să vâslească cu o singură vâslă. Barca nu mai înainta, ci se învârtea în loc, spre nedumerirea tânărului, care însă pricepu ce voise să-i dea de înţeles, fără vorbe, bătrânul: că una este sprijin celeilalte şi că una prin alta se împlinesc, că viaţa omului este după sufletul lui. Fapta bună şi credinţa sunt aripile cu ajutorul cărora sufletul nostru zboară tainic spre Dumnezeu.
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
