Multe din cele trăite cu durere pe pământ vor apărea în veșnicie într-o lumină nouă, ne vor învăța să binevestim și să preaslăvim ceea ce am plătit cândva cu lacrimi. Un obiect menit să rămâna în mormânt, ca aparținând morții, avea să devină martor al Învierii lui Hristos, dovadă a faptului că Cel ce stătuse întins, mort, cu acel giulgiu pe față, S-a ridicat din moarte.
Dintr-un simbol al lacrimilor acest giulgiu s-a prefăcut într-un stindard al biruinței. Începuse prin a însemna eșecul, distrugerea, moartea, dar de acum înainte va să vestească slava veșnică și viața veșnică.
Există în viața noastră multe lucruri care păreau moarte, lipsite de viață și care au înviat sub suflarea acelei forțe „plapânde care nu se stinge“ (cf. Matei 12,20), cea care rezidește ceea ce a fost dărâmat sau nedus până la capăt, sau rostit numai pe jumătate, care pe cele nedesăvârsite le aduce la desăvârșire! Atunci ințelegem că au existat clipe care ni s-au părut irosite fără rost, dar de la care ne-am ales, de fapt, cu un imens folos. În timpul când viața noastră părea că bate pasul pe loc, fără scop și fără folos, Domnul ne-a purtat pașii, fără să ne dăm seama, în timp ce ni se pregătea marea, cruciala cotitură a vieții noastre sufletesti. Pe solul unui pustiu aparent, avea să răsară o oază minunată; în timp ce eram cuprinși de disperare și orbecăiam prin beznă, ne slujeau ingerii, scotându-ne din întuneric la lumină, lumina cea fără de seamăn a iubirii dumnezeiesti, în care toate ale noastre, schimbându-se la față, vor străluci într-o noua, netrecătoare frumusețe.
„Adevăr, adevăr vă spun: De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului!“ Evanghelia de la Ioan (I, 51)
Hristos a înviat !
p. Ignatie
