Omida a privit în jur: unele săreau, altele cântau, multe zburau, puţine alergau…toate insectele erau în continuă mişcare şi erau fericite. Numai ea, sărăcuţa, era fără glas, fără picioare, fără aripi. Dar nu invidia pe nimeni, ştia că este o larvă şi-şi spunea:
– Fiecare are menirea sa!
Şi şi-a început munca. În scurt timp, s-a înfăşurat într-un ghem de mătase, s-a izolat de lume, apoi a stat liniştită în gogoaşa ei şi a aşteptat, spunându-şi:
– Încă puţină răbdare!
La momentul cuvenit, din gogoaşa de mătase, a ieşit un minunat fluture albastru, mare, diafan, care şi-a întins graţioasele aripi şi s-a înălţat în văzduh, uitând cu totul, că fusese cândva o omidă.
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
