Într-o seara, un copil l-a întrebat pe părintele sau:
– Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni şi alţii răi. De ce nu-s toţi la fel?
– Ei, băiatul meu, vezi tu, toţi oamenii sunt fiii Lui Dumnezeu. Şi aşa cum Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, la fel trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii, fiindcă dragostea, Dragostea Domnului este ca lumina soarelui. Nu ne luminează şi ne încălzeste soarele pe noi toţi, buni şi răi laolaltă? Nu? Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate şi iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să treacă. Păcatele sunt norii ce ne întuneca sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufletul tău este mai întunecat şi lumina dragostei Lui Dumnezeu nu-ţi poate pătrunde în inimă.
Sufletul omului este bucaţica de cer pe care fiecare o poartă în el. Pe acest cer trebuie să strălucească Soarele iubirii – Dumnezeu.
Fiul meu, să te fereşti de păcate, căci acestea se adună şi îţi întunecă viaţa, te fac rău şi egoist. Cel ce-şi păstrează, însă, sufletul curat, se bucură mereu de dragostea Domnului, de linişte şi fericire.

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie