O femeie se lăuda că-L cunoaște pe Dumnezeu și că urmează sfintele Sale învățături. Dar avea obiceiul de a vorbi de rău pe semenii ei în toate prilejurile, fără să-și dea seama că fapta ei este un păcat. Preotul, de mai multe ori, i-a atras atenția și a sfătuit-o să lepede acest obicei păcătos. Ea a continuat să-i vorbească de rău pe semenii săi, fălindu-se în același timp că-i drept-credincioasă.
Mergând într-o zi la duhovnic, ca să-i arate cât de mare credință are ea, îi zise.
– Părinte, eu vreau să mă jertfesc pentru Domnul Hristos. De aceea, te rog, să-mi dai încuviințare să pun pe trupul meu un sac aspru, ca în felul acesta să-mi pot arăta mai cu tărie credința…
Preotul, care-i cunoaștea bine păcatul, drept răspuns, își duse degetul la buze și-i spuse:
– Iată acesta este sacul cel mai bun pentru dumneata, să nu mai vorbești.
Femeia fu cuprinsă de rușinare. Ea făgădui duhovnicului că nu va mai vorbi pe numeni de rău. Astfel, ea îmbracă sacul cel mai aspru cu putință, prin care putea să-și arate cu adevărat credința în Dumnezeu și să se mântuiască de cel rău.
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
