Un om dormea în coliba lui, când, dintr-odată, coliba s-a umplut de lumină și i-a apărut Domnul care i-a cerut să facă o muncă pentru El. Arătându-i o stâncă mare din fața colibei i-a explicat că va trebui să o împingă zi de zi, cu toate puterile.
Mulți ani a muncit din greu, de la răsărit până la apusul soarelui, împingea din toate puterile, cu umerii proptiți pe suprafața masivă și rece a stâncii de neclinitit. În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist și istovit în coliba lui, simțind că întreaga zi a irosit-o fără vreun folos.
Tocmai când bărbatul era mai descurajat, diavolul a decis să-și facă apariția în gândurile omului :”De atâta timp împingi piatra și ea nici nu s-a clintit”. Astfel, omul a rămas cu impresia că sarcina sa este imposibil de îndeplinit, că toată truda lui va fi un eșec. Aceste idei l-au descurajat pe bărbat. Apoi diavolul i-a mai șoptit: “De ce te distrugi singur pentru asta? petrece-ți timpul făcând doar un efort minim și te vei simți mai bine”.
Bărbatul ostenit tocmai așa își propusese să facă, dar înainte de asta a decis să se roage și să-și spună păsul Domnului. “Doamne, am muncit mult și greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. Acum, după atâta timp, nu am reușit să mișc piatra nici cu jumătate de milimetru. Unde am greșit? De ce am eșuat?”
Domnul i-a răspuns înțelegător: “Prietene, când ți-am cerut să-Mi slujești și tu ai acceptat, ți-am spus că sarcina ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai și făcut. Niciodată nu am spus că aștept ca tu să o miști. Sarcina ta era doar să împingi. Și acum vii la Mine obosit spunând că ai eșuat. Dar chiar asta e realitatea? Privește la tine. Brațele îți sunt puternice și musculoase, spatele e vânjos și bronzat, mâinile îți sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ți-au devenit solide și puternice. Te-ai dezvoltat mult și capacitățile tale sunt peste ce te-ai fi putut aștepta să ai. Adevărat, nu ai mișcat stânca. Dar sarcina ta a fost să Mă asculți și să împingi, ca să-ți pui la încercare credința și încrederea în înțelepciunea Mea. Ceea ce ai și făcut. Acum Eu, prietene, voi muta stânca!”
Câteodată, când auzim cuvântul Domnului, avem tendința să folosim gândirea rațională pentru a descifra ce vrea El, când, de obicei, Domnul nu ne cere decât simpla ascultare și încredere în El. Cu toate că noi știm că prin credință mutăm munții, de fapt tot Domnul este Cel care îi mută din loc.
Cea mai mare bucurie pentru noi va fi în ziua în care vom înțelege marea dragoste a lui Dumnezeu pentru om, cununa creației Sale!

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie