Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:
– Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci la Biserică, să participi la Liturghie și să asculţi predica în care ți se spune că, oricum, pe Dumnezeu Îl vedem peste tot și în toate
– Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă Îl văd peste tot şi în toate, însă iată – chiar dacă aerul este încărcat cu vapori de apă, nu-ţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la izvor. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a izvorului, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie