Un monah s-a certat într-o zi cu un alt monah dintr-o altă mănăstire. S-a căit după aceea şi a vrut să-şi ceara iertare, dar celălalt monah nu mai voia să ştie de el, aşa era de rănit. Monahul care s-a căit dorea să se împărtăşească, dar nu se putea apropia de Trupul şi Sângele Domnului, căci rănise pe fratele său. Şi cum se gândea la pocăinţă, şi-a amintit de un cuvânt din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: glăsuieşte în inimile lor cele bune pentru Biserica Ta, pentru poporul tău. Monahul şi-a adus aminte de cuvântul „glăsuieşte” şi a zis:
Doamne! Glăsuieşte în inima lui pentru pocăinţa mea, spune-i că mă căiesc pentru ce am făcut, că-i cer iertare şi că eu îl iert. Şi data următoare când l-a văzut, parcă nu fusese niciodată nor pe cer, totul dispăruse şi împăcarea lor era deja făcută.
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
