Un copil a fost trimis de către mama sa la băcănie pentru a face cumpărăturile necesare. A făcut totul bine și cu foarte mare atenție, mândru de această mare responsabilitate pe care i-o încredințase mama sa. Vânzătorul, îndrăgind pe copilul ce părea atât de pătruns de importanța sarcinii sale, după ce i-a așezat toate cele cerute în cos, a luat dintr-un raft o cutie mare de bomboane, a deschis-o și, mângâindu-l cu drag pe cap, l-a poftit pe pici:
– Ia, micuțule!
Copilul a luat o bomboană, dar vânzătorul l-a încurajat:
– Ia câte îți încap în mânuță.
Copilul făcu ochii mari și privindu-l pe băcan a spus:
– Păi… atunci ia tu în locul meu!
– De ce?
– Pentru că ai mâna mai mare.
Atunci când ne rugăm, să nu ne măsurăm cererile după micimea credinței noastre. Să ne amintim doar că mâna lui Dumnezeu este cea mai mare.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!

O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie