Planul Washingtonului de a retrage 12.000 de soldaţi americani din Germania este deocamdată suspendat după tranziţia de putere la Casa Albă, transmite  DPA, preluată de Agerpres.

Comandantul forţelor SUA în Europa, Tod Wolters, le-a declarat jurnaliştilor miercuri că noua administraţie a preşedintelui Joe Biden şi secretarul apărării american Lloyd Austin au pus planurile ‘în aşteptare’ şi vor lua o decizie în urma unei analize amănunţite.

”Nu ştiu care va fi această” decizie, a spus Wolters.

În iunie anul trecut, predecesorul lui Joe Biden la Casa Albă, republicanul Donald Trump, anunţase retragerea soldaţilor americani din Germania, după o îndelungată dispută cu Berlinul referitoare la bugetul alocat de acesta apărării, care este inferior ţintei NATO de 2% din produsul intern brut.

Foto: OurMilitary.com