Generalul Gabriel Oprea, fost vicepremier pe siguranță națională, a transmis, pe Facebook, un mesaj emoționanț pentru români, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor.
“Dragi prieteni,
Se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească, unul dintre cele mai valoroase momente de solidaritate ale naţiunii nostre.
În 1859 a început construcţia României moderne, a triumfat credinţa în valorile noastre naţionale.
Trebuie să le fim recunoscători înaintaşilor noştri, marilor oameni de stat care au făcut Revoluţia de la 1848 şi Unirea de la 1859, pentru curajul şi hotărârea cu care au luptat.
Aceasta este ziua oştirii ţării şi a eroilor voluntari căzuţi, de-a lungul istoriei, pe câmpurile de luptă pentru independenţă şi apărarea Patriei.
Ei sunt cei care au dus mai departe mesajul unirii, animaţi de cele mai curate şi mai frumoase sentimente româneşti, de dragoste de ţară şi de semeni.
Pentru un om de stat, cea mai importantă valoare este devotamentul faţă de interesul naţional. Alexandru Ioan Cuza şi-a făcut datoria, in 1859, faţă de ţară, cu demnitatea unui militar.
La aniversarea Unirii Principatelor Române avem datoria să urmăm exemplul marilor oameni de stat şi al acelor anonimi care s-au jertfit pentru noi. Mesajul principal al Unirii este unul de unitate, de solidaritate şi de sprijin reciproc. Şi astăzi, la 162 de ani de la Unirea Principatelor, acest mesaj este la fel de puternic.
Avem datoria să ieşim cu capul sus din problemele de astăzi si sa mergem inainte cu incredere.
La mulţi ani, România!”, spune Gabriel Oprea.