„Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul” este o asociație profesională, deci nu are caracter politic, formată din militari, polițiști, polițiști de frontieră, pompieri, jandarmi, atât în rezervă cât și în activitate și este prima asociație de acest fel. Principiile fundamentale după care funcționează Uniunea sunt: democrație, interes național, respectarea drepturilor omului, respect față de lege, unitate de acțiune, loialitate și disciplină, onoare și demnitate”, a declarat, duminică, Gabriel Oprea.
Potrivit acestuia, Uniunea va fi o voce puternică pentru cei care vor face parte din această structură.
„Am format Uniunea Militarilor și Polițiștilor Mihai Viteazul pentru ca fiecare militar, polițist, polițist de frontieră, jandarm, pompier să aibă o voce puternică și să se poată reprezenta în mod direct.
De asemenea, Uniunea va acorda sprijin moral și material, precum și consiliere psihologică și juridică, prin persoane atestate legal, membrilor săi aflați în situații deosebite. Vom iniția demersuri pentru îmbunătățirea asistenței medicale și a condițiilor de viață membrilor și familiilor acestora”, a mai declarat Gabriel Oprea.